Pro Vobis - Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat

Domeniu de Activitate: 
Dezvoltare comunitară
Descriere Detailata: 

SCURT ISTORIC

Pro Vobis s-a constituit în 1992 ca o organizație care oferea servicii sociale. Datorită experienței și expertizei acumulate în gestionarea eficientă a voluntarilor, Pro Vobis a ales să constituie în 1997 primul Centru de Voluntariat din țară, ca departament al organizației. Cererea neașteptat de mare de servicii în domeniul voluntariatului a determinat Pro Vobis să opteze ulterior pentru modificarea misiunii organizației și transformarea în primul Centru de Voluntariat profesionist și independent din Romania, care a contribuit substanțial la promovarea și dezvoltarea acestui concept în România, devenind, la aniversarea a cinci ani de experiență, în 2002, Centrul Național de Voluntariat Pro Vobis. În 2010, pentru a alinia denumirea organizației la obiectul de activitate din decursul ultimilor ani, noul nostru nume a devenit Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat.

VIZIUNEA NOASTRĂ

este cea a unei societăți românești în care fiecare persoană își aduce în mod voluntar contribuția la dezvoltarea comunității în care trăiește, fie oferindu-și timpul, cunoștințele, energia, deprinderile, talentele sau experiența, fie sprijinind financiar inițiativele voluntare din cadrul comunității. Visăm la o societate în care implicarea într-o activitate de voluntariat în beneficiul comunității reprezintă o parte acceptată și apreciată a existenței fiecărei persoane și în armonie cu celelalte angajamente ale sale față de familie, educație, muncă și recreere.

VALORILE NOASTRE

Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat Pro Vobis, prin membrii, voluntarii și angajații săi, respectă și militează pentru respectarea drepturilor fiecărei persoane fără nici o discriminare, promovează implicarea activă în viața comunității și crede în potențialul nelimitat al fiecărui membru al comunitțăii de a participa la prevenirea și soluționarea problemelor comunității.

Toate inițiativele Pro Vobis sunt ghidate de *non-discriminare, *corectitudine, *transparență, *eficiență, *profesionalism, *dezvoltare continuă, *centrarea atenției pe nevoile și interesele clienților și beneficiarilor, *respectarea legislației în vigoare și *responsabilitate socială.

 

DIRECȚIILE NOASTRE DE ACȚIUNE:

(1) Networking – Punerea în legătură a diverselor categorii de cetățeni (prin intermediul companiilor, instituțiilor, ONG-urilor la care activează, etc.) și oportunitățile de voluntariat din comunitate, dar și racordarea practicilor naționale în domeniul voluntariatului la cele internaționale.

(2) Bune practici  – Dezvoltarea de mecanisme multisectoriale inovative și modele de bună practică în domeniul voluntariatului – cu implicarea unor parteneri instituționali (companii, ONG-uri, instituții publice precum biblioteci, muzee, școli, spitale, etc.) – și dezvoltarea unei expertize bogate în managementul programelor de voluntariat în general, cu focus pe voluntari cu competențe în domeniul în care lucrează.

(3) Instrumente - Dezvoltarea de instrumente de benchmarking/evaluare, instruire, standarde de bună practică în domeniul voluntariatului în general și al voluntariatului corporatist în mod special și oferirea de servicii recunoscute în acest sens.

(4) Diseminare - Întărirea poziției Pro Vobis ca un centru de know-how, informații și resurse în domeniul voluntariatului, pentru mass-media, companii, instituții și ONG-uri și reflectarea la nivel național și european a mișcării de voluntariat din România.

Promovarea conceptului și bunei practici a voluntariatului în România continuă să fie obiectivul transversal al majoritatii programelor noastre. Eforturile noastre de promovare și dezvoltare a voluntariatului în România includ urmatoarele activitati:

  • - informare despre voluntariat în România (organizații care implică voluntari, tipuri de activități în care se pot implica voluntarii, idei de programe de voluntariat);
  • - informare despre evenimente legate de voluntariat, în România și în lume;
  • - prezentări despre voluntariat (în cadrul unor conferințe, seminarii, evenimente sau la cerere pentru cei interesați);
  • - promovarea oportunităților de voluntariat naționale și internaționale;
  • - activități de advocacy și lobby în domeniul voluntariatului, prin promovarea politicilor favorabile voluntariatului prin inițierea și/sau susținerea de inițiative legislative, documente, campanii etc;
  • - elaborarea de publicații pe teme de voluntariat.
Obiectivele Organizatiei: 

-

Scopul organizatiei: 

Misiunea PRO VOBIS este de a dezvolta voluntariatul prin activități de instruire, consultanță, cercetare și facilitarea colaborării tuturor factorilor interesați și de a promova voluntariatul în România ca resursă viabilă și de neînlocuit în soluționarea problemelor cu care se confruntă societatea.

Adresa: 

Strada Virgil Fulicea nr. 1, ap. 1,
cod 400022 Cluj-Napoca, România.

Persoană de contact : 
Diana Bere
Număr de telefon: 
0755045104
Website: 
www.provobis.ro
Email: 
provobis@provobis.ro
Fax: 
-