Cum a fost la NeConferința RestartEdu

Sâmbătă, 13 februarie, a avut loc cea de-a 4-a ediție a NeConferinței RestartEdu, care s-a prezentat din start drept un spațiu deschis, fără o agendă prestabilită, cu multe idei inovatoare și oameni din toate colțurile țării. Pe toți ne-au unit eforturile individuale ale fiecăruia dintrei noi, care vrem să creștem oameni prin educație. Evenimentul a avut loc la Impact Hub București, iar ediția din acest an este o activitate inclusă în proiectul Coaliția pentru Educație, susținut prin granturile SEE în cadrul Fondul ONG în România. 

Peste 150 de practicieni în domeniul educației au participat la NeConferință - ONG-iști, profesori și antreprenori. Atâția oameni s-au adunat într-o zi de sâmbătă pentru a răspunde la întrebarea Cum creștem oameni care transformă educația?, iar pentru a răspunde acestei întrebări a fost folosit formatul Open Space Technology, mediu propice care a generat dialoguri constructive și idei inovative în jurul subiectelor de interes ale participanților. Încercând să răspundă la această întrebare, fiecare participat a avut posibilitatea de a propune un subiect de discuție, iar în urma votului din partea celorlalți participanți la NeConferință 

Evenimentul a fost un adevărat succes, iar acest lucru se datorează abordării cross-sector și experiențelor venite din diferite domenii conexe educației. S-a creat astfel o comunitate a oamenilor care își doresc să inoveze în educație, iar ideile lor s-au conectat de-a lungul întregii zile. Atelierele propuse de participanți au generat un adevărat val de idei, experiențe și planuri. Printre ateliere, menționăm: 
- Crearea unei rețele de școli pilot
- Politicile publice în educație 
- Cercetarea aplicată din educație
- Școală de Resurse Umane
- 10 porunci care să declanșeze schimbarea în educație
- Comunitatea de antreprenori
- Sharing perspective despre școlile democratice 
- Modele educaționale de & pentru succes

A fost un eveniment care a conectat o comunitate întreagă de oameni pasionați, dedicați, cu idei inovatoare, toate menite să transforme educația! Fiecare participant la NeConferință a venit cu experiențe valoroase, iar la sfârșitul evenimentului ne-am dat seama că am devenit o mare familie de oameni din toate colțurile țării. Am cunoscut oameni valoroși, am creat conexiuni și abia așteptăm următoarea ediție! 

P.S. Puteți vedea o parte din pozele de la eveniment aici

 

Anna Batrîn 

Coordonator proiect

Fundația Civitas pentru Societatea Civilă - Filiala Cluj-Napoca