CAFE TO nGO: Meeting Point pentru ONG-urile din Cluj!

În 30 septembrie, la inițiativa Fundației Civitas pentru Societatea Civilă, a avut loc un eveniment de tip ”cafenea publică”, la care au fost invitați reprezentanți ai ONG-urilor clujene. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ”Creșterea coeziunii în rândul societății civile din mun. Cluj-Napoca”, finanțat de Consiliul Local al Mun. Cluj-Napoca.  

”CAFE TO nGO” este un concept de eveniment unde reprezentanții ONG-urilor clujene au împărtășit ideile și nevoile lor cu privire la două aspecte: portalul nostru, www.ongcluj.ro și despre cum e să legi un parteneriat cu alte ONG-uri. Discuțiile au avut loc în cadrul unei cafenele publice, iar participanții au discutat pe teme legate de parteneriate între ONG-uri, precum provocarea unui parteneriat sau gestionarea și consolidarea acestuia. 

 

 

Ne-am bucurat să avem alături de noi reprezentanți ai mai multor ONG-uri clujene, cum ar fi Federația SHARE, Fundația Comunitară Cluj, Centrul DEDiC, Fundația Pas cu Pas,ProVobis, Fundația Danis, Rotaract Cluj-Napoca, PATRIR, FRCCF, ARC/Youth Bank, Minte Forte și CENPO. Împreună am discutat pe marginea a 4 subiecte importante legate de parteneriat: 

 

  • Construirea unui parteneriat - o provocare? 
  • Dezvoltarea parteneriatelor;
  • Gestionarea procesului;
  • Consolidarea parteneriatului.  

Toate ideile, sfaturile și bunele practici discutate în cadrul evenimentului vor face subiectul unui îndrumar dedicat ONG-urilor clujene cu pași simpli de urmat

în crearea și consolidarea parteneriatelor între ONG-uri locale.

Mulțumim tuturor participanților pentru prezență, idei și voie bună!

Vă mai așteptăm!