Asociaţia „Support for Youth Development”

Domeniu de Activitate: 
Educaţie
Descriere Detailata: 

„Support 4 Youth Development” este o Asociaţie în totalitate dedicată dezvoltării tinerilor. Fiind o organizaţie tânără, dar având în spate experienţa membrilor săi fondatori în managementul şi derularea proiectelor şi programelor de tineret, aceasta acţionează cu precădere la nivelul judeţului Cluj şi a regiunii Transilvania (România), intenţionând ca pe viitor să se extindă strategic şi către celelalte regiuni ale României. Asociaţia „Support for Youth Development” se bazează în organizarea şi funcţionarea sa pe principiile voluntariatului responsabil, automotivării şi autodeterminării, participării civice active, iniţiativei, implicării şi cooperării, adaptabilităţii, continuităţii, competenţei, competitivităţii, prieteniei, respectului şi sprijinului reciproc, democraţiei, transparenţei, echităţii, legalităţii, durabilităţii, dialogului social, toleranţei, multilateralităţii şi nondiscriminării. La nivel internaţional, Asociaţia „Support 4 Youth Development” este membru, încă de la înfiinţare, a United Youth Development Organisation, organizaţie care număra sute de membri din peste 35 de ţări, şi care la nivel mondial luptă împotriva sărăciei, a inegalităţii şi a injustiţiei în rândul tinerilor.

Obiectivele Organizatiei: 

-

Scopul organizatiei: 

SCOPUL Asociaţiei „Support for Youth Development” este de a stimula şi susţine participarea activă, civică şi responsabilă a tinerilor la viaţa educaţională, socială, culturală şi economică a comunităţilor în care trăiesc.

Adresa: 

-

Persoană de contact : 
-
Număr de telefon: 
+4 036 443 7312 +4 072 886 0568
Website: 
-
Email: 
office@s4yd.ro
Fax: 
+4 036 481 8979